banner joomla

Instalarea Joomla pe un server local

Te-ai hotărât să folosești Joomla pentru a crea un site Web și ești începător. Îți recomandăm să începi cu instalarea sa pe un server local realizat cu XAMPP.

Pentru aceasta trebuie să parcurgi următoarele etape:

  • descarci pachetul Joomla 3.6.5
  • dezarhivezi pachetul Joomla în directorul htdocs din XAMPP
  • pornești instalarea
  • completezi datele necesare instalării
  • finalizezi instalarea.

Descărcarea pachetului Joomla

Mai întâi trebuie să descarci pachetul Joomla de pe site-ul oficial.  Pentru aceasta intră pe pagina joomla.org și dă clic pe butonul Download din partea dreaptă sus a paginii, sau pe Get started Download de pe afișul central.

Site‑ul oficial Joomla.org
Site‑ul oficial Joomla.org

Se va deschide o nouă pagină de pe care poți descărca cea mai recentă versiune de Joomla (3.6.5) și/sau pachetul de actualizare de la versiunile mai vechi la versiunea curentă 3.6.5.

Pagina pentru descărcarea Joomla
Pagina pentru descărcarea Joomla

Alege pachetul English (UK), 3.6.5 Full Package, ZIP și descarcă-l pe computerul propriu. 

Dezarhivarea fișierelor Joomla.

După ce ai descărcat pachetul Joomla, trebuie să extragi fișierele din arhivă și să le copiezi în folderul htdocs – aceasta dacă vrei să faci și să testezi un singur site/proiect.

Dacă vrei să faci/testezi mai multe site-uri, atunci pentru fiecare site trebuie să creezi câte un folder în htdocs și în fiecare dintre aceste foldere să dezarhivezi pachetul Joomla.

De exemplu: c:\xampp\htdocs\site-1\ și c:\xampp\htdocs\site-2\

Operația de dezarhivare poți să o faci cu ajutorul unei aplicații dedicate (WinZip, WinRar) sau cu gestionare de fișiere cum ar fi File Explorer și Total Commander.

Pachetul Joomla dezarhivat
Pachetul Joomla dezarhivat

Instalarea propriu-zisă a Joomla

Înainte ca să pornești procesul de instalare, trebuie să pornești XAMPP-ul. Apoi deschizi în browser adresa http://localhost – în cazul în care ai un singur site în htdocs. Dacă lucrezi cu mai multe site-uri în htdocs (cum am arătat mai sus), atunci pe acestea le vei apela cu adrese de forma http://localhost/site-1, respectiv http://localhost/site-2.

În cele ce urmează voi exemplifica pașii necesari pentru instalarea Joomla 3.6.5 într-un folder denumit joomla.

Pasul 1: Configuration

Instalarea Joomla - pasul 1
Instalarea Joomla – pasul 1

Pe prima pagină a procesului de instalare, trebuie să faci următoarele (opțiunile cu * sunt obligatorii):

  1. să alegi limba în care va fi afișat procesul de instalare, de la Select Language. Se poate alege și limba română;
  2. să dai un nume site-ului în caseta Site Name. Acest nume va apărea în fereastra browser-ului web când se navighează pe site, dar și în alte elemente ale site-ului cum ar fi de exemplu, în e-mail-ul de confirmare a înregistrării utilizatorilor. Numele site-ului poți să-l schimbi ulterior foarte ușor, din interfața de administrare a site-ului.
  3. să introduci o descriere a site-ului în caseta Description. Nu este obligatorie și poți să o completezi/modifici ulterior din interfața de administrare a site-ului.
  4. să introduci adresa e-mail a administratorului site‑ului la Administrator Email. Deoarece instalarea este pe un server local, poți folosi o adresă e-mail fictivă.
  5. să introduci numele de utilizator pentru contul de administrator al site-ului la Administrator Username. Deoarece instalarea se face pe serverul tău local și nu se pune problema de securitate, pentru simplitate poți folosi ”admin” (fără ” ”).
  6. să introduci parola pentru contul de administrator în caseta Administrator Password. Din aceleași rațiuni expuse mai sus, poți folosi tot ”admin”.
  7. să reintroduci parola pentru contul de administrator în caseta Confirm Administrator Password.

Butonul de la Site Offline rămâne neschimbat pe No și apoi dai clic pe butonul Next pentru a trece la pasul următor.

Pasul 2: Database

Pe pagina a doua a procesului de instalare trebuie să introduci câteva informații referitoare la baza de date. La instalarea pe un server local cu XAMPP este foarte simplu, deoarece nu este necesară crearea bazei de date înaintea instalării (ea este creată automat în procesul de instalare a Joomla).

Instalarea Joomla - pasul 2
Instalarea Joomla – pasul 2

Trebuie să introduci în pagină următorii parametrii:

  • Tipul de bază de date la Database Type: rămâne pe MySQLi;
  • Numele serverului de baze de date la Host Name: introduci ”localhost”;
  • Numele utilizatorului bazei de date la User Name: introduci ”root”;
  • Parola pentru accesarea bazei de date la Password: rămâne necompletat;
  • Numele bazei de date la Database Name: introduci numele dorit pentru baza de date. Îți recomand să folosești un nume similar cu al folderului în care instalezi site-ul, de exemplu, joomla.
  • Prefixul tabelelor din baza de date la Table Prefix: este generat aleator și în mod obișnuit nu trebuie modificat.

Butonul de la Old Database Process rămâne neschimbat pe Backup și apoi dai clic pe butonul Next pentru a trece la pasul următor.

Pasul 3: Overview

Pe pagina a treia a procesului de instalare trebuie doar să alegi ce date mostră (conținut demonstrativ) să fie instalate, de la Install Sample Data.

Instalarea Joomla - pasul 3
Instalarea Joomla – pasul 3

Dacă dorești ca site-ul să fie fără conținut (fără articole, categorii și meniuri) atunci lași pe opțiunea None.

Dacă vrei ca site-ul să fie populat cu date (care îți vor servi ca model și te vor ajuta să înveți mai ușor să lucrezi cu Joomla), poți să alegi una dintre celelalte opțiuni. Eu iți recomand să alegi Brochure English (GB) Sample Date, deoarece este varianta cea mai completă.

Apoi dai clic pe butonul Install pentru a începe instalarea.

Finalizarea instalării

După ce Joomla a fost instalată se va deschide o nouă fereastră care te felicită pentru reușita instalării prin mesajul: Congratulations! Joomla is now installed.

Ca să poți să începi să lucrezi cu site-ul proaspăt instalat mai trebuie să apeși butonul Remove installation folder, pentru a șterge din site folderul installation (din rațiuni de securitate).

 Ștergerea folderului installation
Ștergerea folderului installation

La sfârșitul procesului de instalare, în directorul de instalare va fi creat automat un fișier de configurare cu numele configuration.php, care conține toate datele introduse pe parcursul instalării (de ex. numele bazei de date, numele utilizatorului bazei de date, parola pentru accesarea bazei de date etc.).

Dacă folderul installation nu este șters, procesul de instalare se poate reinițializa foarte ușor. Trebuie doar să ștergeți fișierul configuration.php după care să dai Reload la pagină în browser și instalarea Joomla va reporni.

După ce folderul installation a fost șters poți deschide interfața de administrare a site-ului de la butonul Administrator, iar pagina de start a site-ului de la butonul Site. Recomandarea mea este să deschizi cele două pagini în Tab-uri separate ale aceluiași browser, pentru a lucra mai ușor.

Finalizarea instalării Joomla
Finalizarea instalării Joomla

Pentru a ajunge în interfața de administrare, pe pagina de autentificare trebuie să introduci utilizatorul și parola pe care le-ai folosit la pasul 1, în cazul nostru ”admin” respectiv ”admin”.

Dacă se întâmplă să uiți parola de administrator, ea va putea fi schimbată direct în baza de date, procedeu pe care îl voi prezenta în alt articol.

Pagina de start Joomla (fără date mostră)
Pagina de start Joomla (fără date mostră)
Pagina de autentificare Joomla
Pagina de autentificare Joomla

După ce te-ai autentificat se deschide pagina de administrare, unde poți începe să personalizezi site-ul sau să creezi primele tale articole.

Pagina de administrare Joomla
Pagina de administrare Joomla

Reține!

Ori de câte ori vrei să ajungi la pagina de administrare a site-ului, trebuie să tastezi în continuarea adresei site-ului ”/administrator” . De exemplu, pentru site-ul care face subiectul acestui articol adresa este http://localhost/joomla/administrator.

Notă

Dacă pe calculatorul tău procesul de instalare se blochează, atunci trebuie să mergi în folderul C:\xampp\htdocs\joomla\installation\sql\mysql și să editezi fișierul joomla.sql (preferabil cu Notepad++ sau cu un editor similar).

Caută după:

ENGINE=InnoDB

și înlocuiește cu

ENGINE=MyIsam

Salvezi fișierul, repornești instalarea și totul ar trebui să decurgă normal.

Articole asemănătoare

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *